Slow Fashion

imagine generata de mine cu Open Ai Dalle2 + umeras vector sursa 1, 2

Recunosc, eu cumpăr, dar nu într-un ritm prea rapid ci mai rar, din magazinele de fast fashion, dar care si ele au o idee de a aplica principiile sustenabilității (folosesc si materiale sustenabile, au puncte de reciclare a hainelor vechi) De ce? La mine motivele sunt simple, mi-e uneori mai la îndemână sa merg la mall la cumpărături și să probez acolo hainele sau cumpăr online de la brandurile mari pe care le cunosc. Fiind atât de cunoscute iți da si un grad mai mare de încredere ca experiența de cumpărare va fi plăcută și de ce să nu zic și prețurile sunt mai convenabile uneori. Dar e și o lipsă de cunoștințe, adică nu știu prea multe branduri locale de încredere cu preturi bune, sau daca nu bune, măcar un raport calitate/ preț bun. Dar mi-a venit ideea acestui articol și am zis să investighez. 

CUPRINS

1. Ce înseamnă Slow Fashion?

2. Care sunt principiile Slow Fashion?

3. Câteva branduri locale cu prezență online

4. Ce experiențe cu branduri locale am avut

5. Concluzii

imagine generata de mine cu midjourney

1. Ce înseamnă slow fashion? 

Slow Fashion încearcă să încetinească industria modei, atrăgând atenția asupra risipei si promovând consumul conștient. Pe lângă cumpărarea unui număr mai mic de piese vestimentare, calitate nu cantitate, adepții slow fashion caută materiale naturale, precum bumbac organic si in si croieli timeless ce nu urmează neapărat trendurile. Piesele slow fashion au o durata de viață mai lungă dar sunt și mai scumpe. Termenul a apărut după apariția mișcării Slow Food si a fost inventat in 2007 de Kate Fletcher de la Centrul de Moda Sustenabila. Durata de realizare a pieselor Slow Fashion e mai mare, uneori implicand si lucru de mana sau la mașina, mai multa grija pentru cercetare, design, procesul de creare, refolosirea resturilor ramase, plata echitabilă a muncitorilor implicați.  


2. Care sunt principiile Slow Fashion?

1. Investighează, cercetează piața înainte de a cumpăra. Citește etichetele și caută produse realizate cu materiale de calitate, organice, ideal cât mai puține amestecuri de mai multe materiale. Evita materialele sintetice. Încearcă sa devii un Sherlock Holmes al modei, slow fashion is slow, găsirea brandului preferat de slow fashion va fi un proces mai îndelungat decât sa mergi pur si simplu la mall. Cercetează branduri pe social media si online, citește informațiile despre ei, citește review-uri, de unde vin materialele, cum si unde sunt realizate piesele. Exista aceasta transparenta a procesului de realizare a hainelor sau nu prea găsești informații?

2. Organizează hainele pe care le ai, nu elimina (vinde/ dona) decât hainele pe care nu le-ai purtat în ultimii 2 ani, dar și pe acelea poți alege doar să le scoți din dulap și să le depozitezi în altă parte, dacă încă îți plac. 

3. Ai grijă de hainele tale. Poartă șorț atunci când gătești pentru a le proteja. Urmează instrucțiunile de pe etichetă. Spală hainele pe dos pentru a le menaja. Sortează hainele când le pui la spălat. Oricând posibil preferă uscarea la aer versus în uscător. Evită să speli hainele mai des decât necesar, unele haine pot fi aerisite în loc de a le spăla. Spală doar când ai o mașină de spălat plină, nu doar câteva piese.

4. Repară

5. Dă o nouă viață, transformă niște blugi în pantaloni scurți si o tote bag. 

6. Vinde piesele mai valoroase pe care nu le mai folosești. Am comandat o punga pentru a vinde de la Remix. Au niste preturi prestabilite pentru produse de brand (H&M, Zara...) destul de mici dar totusi primesti ceva. Si poti alege sa donezi suma primita sau sa ti-o transferi pe card sau sa cumperi de pe site-ul lor produse SH. Ahm, am trimis o punga cu produse si din 10 produse au acceptat doar 1 produs, dezamagitor. Live and learn, dar m-a costat 18 lei returnarea hainelor. Nu cred ca mai trimit la ei. Sunt in cautare de alte metode. Voi unde vindeți hainele in stare buna dar pe care nu le mai purtati?

7. Donează. Poti dărui si prietenilor si familiei haine pe care nu le mai porți, nu numai străinilor. Dar dacă ei nu sunt interesați, nu sunt mărimile potrivite, donezi. Recent am folosit pentru a dona aplicatia Seva.Green de la MiniPrix. Poti comanda punga de pe site-ul MiniPrix.ro Initial apare ca te va costa transportul 16 lei dar ei vor anula aceasta plata si iti vor trimite inapoi banii si iti vor trimite punga/pungile comandate.



8. Investește în produse de calitate. Înainte de a cumpăra, intreaba-te, voi purta aceasta piesa de aprox. 30 de ori? Niște studii recente au scos la iveală că in cultura fast-fashion o haina ajunge sa fie purtata doar de approx. 7 ori si apoi dată la o parte. Dacă îți plac, cumpără piese confortabile, cozy, dacă te vei simți bine în ele sunt șanse că le vei purta mai mult timp. Gândește-te, vei purta piesa măcar 8 luni din an? Obișnuiește-te să te îmbraci în straturi începând de la tricou apoi pulover, jacheta etc. Pentru că au costat mai mult, le vei aprecia mai mult, ca o investiție. 

9. No more impulse buying, așteaptă 24 ore înainte de o cumpărătură. Fă-ți un plan, de exemplu doar o cumpărătură pe lună. Documentează-te pentru o piesă dorită, vezi mai mulți producători, caută modele similare, gandeste-te daca ai in dulap haine care se potrivesc cu acea piesa, caută pe pinterest idei de combinații vestimentare cu acea piesă.  Se potrivește cu stilul tau? Este ceva clasic sau e un trend? Ia o pauza de la cumpărături pentru o luna/ pentru un sezon si vezi daca ti-a lipsit ceva. 

10. Cumpără second hand produse de calitate, caută lâna, cașmir, bumbac organic, piele vintage. Dar atenție la semne de uzură, nu cumpăra piese care arată prea purtate. 

11. Follow Slow Fashion Influencers Alege să urmărești pe social media persoane care sprijină mișcarea slow fashion, cumpăra frecvent de la branduri locale, nu cumpăra atât de mult de la branduri fast-fashion. Dacă vei continua să urmărești fast fashion influencers vei fi tentată să cumperi în continuare fast fashion.

12. Închiriază produse de ocazie pe care ști ca le vei purta de puține ori. Daca ști ca vei purta o piesa de 1-10 ori e mai bine sa cauți o alternativa de a închiria ceva similar. 

13. Poartă cu drag hainele pe care le ai și creează amintiri plăcute în care să îți amintești și hainele pe care le-ai purtat. Învață să coși, să tricotezi și crează-ți propriile haine. Investește timp în documentare despre haine și creatori. 

3. Câteva branduri locale cu grija pentru sustenabilitate cu prezență online

AmiAmalia (magazin-online | instagram | facebook 47.6 K

"AmiAmalia is a business built on transparency with regards to its ethical use of resources. It’s knitwear to look good, and last, year after year."


Verlinne (magazin-online | instagram | facebook )  39K

"80% dintre produsele noastre sunt realizate în baza comenzilor, folosim doar materiale naturale, încurajăm consumul conștient și responsabil, toate produsele noastre sunt realizate în condiții de muncă bune, ambalăm produsele noastre folosind doar hârtie și carton"


Les Vacances D'Irina (magazin-online | instagram | facebook ) 25.4K 
Timeless designs, modest luxury. Simple ideas, honest materials and clean, timeless design, made in Ro.


Ioana Ciolacu (magazin-online | instagram | facebook) 24K
>> Etichs


Fici + Mimi (magazin-online | instagram | facebook ) 18K 

Haine pentru femei si copii, din in si bumbac organic, fabricate in România.


Pur. (magazin-online | instagram | facebook) 16.8 K

slow-fashion brand / #madeinRo / fair & mindful streetwear

LYF (mic-magazin-online | instagram | facebook )  4.8K

Designerul Laura Gherman isi propune să creeze piese atemporale, cu grijă pentru materiale, reciclând când e necesar, folosind la ambalare materiale reciclate si reciclabile si asigurându-se ca cei implicați în proces sunt plătiți corect.



Kitisimo (magazin-online | instagram | facebook ) 4.8K 
Toate hainele noastre sunt fabricate din materiale naturale, de mâini iubitoare și atente la fiecare detaliu. Atelier in Constanta.

Inlin (magazin-online | instagram | facebook ) 3.3K

Articole vestimentare si textile pentru casa, lucrate din țesătură de IN, in mici ateliere din București.


Levisez (instagram | facebook) 2K

Brand românesc de haine confecționate sustenabil din materiale recuperate (upcycled), 100% naturale. Produse în Iași.



ArcStudio (magazin-online | instagram) 1.7K

ArcStudio este o marcă de slow fashion din Cluj Napoca, care a prins contur în 2020. Fondatoarea acestui brand este Claudia Nemeș. Claudia este un designer român auto-didact.



Voi mai completa lista. Ideea e sa va interesati si sa sprijiniti brandurile locale. Voi ce branduri locale slow fashion cunoașteți? Vedeți o listă extinsă pe coverstories.ro


4. Ce experiențe cu branduri locale am avut:

+ Mathilde (site, instagram), am avut o colaborare acum mai mulți ani si așa am ajuns să probez mai multe haine de la acest brand. Le admiram de la distanță dar nu știu de ce nu cumpărasem nimic până la acea colaborare. Aveam o fustiță frumoasă si un fular primite cadou de la mama. In cadrul colaborării am avut ocazia să probez mai multe haine și erau chiar frumoase! Dar trebuie probate, vizita in magazin is a must. Sunt haine deosebite si de calitate. Atunci mi-am luat o vestuță foarte drăguță și o bluză portocalie (in poza mai jos). Îmi pare rău să recunosc ca nu am mai fost în magazin de atunci. De ce? A fost si pandemia, am nascut-o pe Ioana si nu prea am mai avut timp de mers la cumparaturi de haine. sau poate sunt haine prea deosebite si eu am un stil mai neutru, nu atât sa ies în evidență. Dar ar merge sa ai o piesa Mathilde ca piesă vedetă in tinuta. Apreciez hainele pe care le am de la ei si le port cu drag, mai ales vestuța.

+ Yvy Bags (site), am avut o colaborare și cu acest brand. Am fost la un eveniment organizat de ei și am vizitat și fabrica. Am primit cadou o poșeta aleasă de mine (cea in dungi), însă mi-au plăcut atât de mult modelele că mi-am și cumpărat o poșetă de la ei la momentul respectiv (una alba). 

- un brand local, creatoare de moda, nu a fost o experiența plăcută, am comandat ceva pe instagram, e drept ca am greșit si eu si am răspuns mai greu, pentru că nu eram sigură, dar comanda nu a mai ajuns la mine desi mi se spusese ca se lucrează la ea. Mi-a confirmat ideea că brandurile mici nu sunt atât de încredere. 

+ Buburuza cu GhetuțeDichisar | Instagram am cumparat martisoare anul trecut si a fost o experienta draguta, mi-a pus la pachet si o cartolina si coletelul era dragut impachetat.

+ Andreea Zubiju, Instagram am cumpărat mărțișoare acum doi ani si iar a fost o experienta draguta, martisoarele erau frumos împachetate si era si un mesaj cu "You are awesome!" ce drăguț!


Dar să mă interesez care e oferta pe piața locală nu costă decât timp. Nu știu dacă voi găsi ceva care să mă convingă să dau o șansă experienței și să și cumpăr. Problema e cu probatul, corpul meu nu are forme ideale și cu greu îmi găsesc haine care să îmi placă cum vin. Și mărimile pot să difere. Și ca să comand ca să probez acasă și apoi să returnez... mai greu.


5. Concluzii

Am gasit multi designeri talentati, piese cu un design frumos, in linii simple si curate. Dar si preturi pe masura. Sper sa ajung sa imi cumpar si eu la un moment dat creații ale designerilor romani. Voi aveți in garderoba piese de designeri români?

Interesați-va si voi, vedeți ce va place si daca vă permiteți, cumpărați. Cu siguranță sunt piese mult mai rare, sunt șanse mult mai mici să vă întâlniți cu cineva ce poartă aceeași piesă, sunt însă șanse să fie ceva similar dar cu alte materiale. Love thyself si alegeti calitatea vs cantitate. Pup!


MY RELATED:

+ Cum poți sprijini și tu moda sustenabilă?


FURTHER READING:

coverstories.ro/ 36 de branduri românești care promovează moda sustenabilă

thepearlsource.com/ Slow Fashion Guide: 21 Changes You Can Make Today

sewrendipity.com/ 8 Sustainable And Ethical Fashion Documentaries You Must Watch

ancasdiary.com/ Unde poti sa vinzi hainele pe care nu le mai porti

6 comentarii

  1. Mi se pare foarte interesant conceptul si chiar cred ca imi voi regandi si eu garderoba

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi frumos pentru toate indrumarile! O sa tin cont de ele! Eu nu sunt adepta trendurilor, dar cumpar noutati atunci cand mi se potrivesc si imi plac. Cu toate acestea, la mine incaltamintea si hainutele rezista destul de mult, ani de zile, si le schimb mai rar. Renunt la ele cand se deterioreaza de tot sau chiar nu ma mai regasesc in ele. Am vandut si eu cateva piese pe RemixShop, altele le-am donat si tot asa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana Alexandra Tudose4 martie 2023 la 22:05

    Susțin ideea de sustenabilitate și slow fashion . Eu am început să cumpăr mai puține haine, pe unele le iau din SH, piese ceva mai frumoase, atipice aș putea spune sau încerc să investesc în branduri mici locale, ce fac piese uncat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cumpar rar haine si incaltaminte, doar cand chiar am nevoie. Nu cumpar doar de dragul de a cumpara ceva.

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa ne educam mult in acest sens, acum invat si eu.

    RăspundețiȘtergere